Lifestyle
118 views 0 comments

Farmec inaugurează cel de-al doilea magazin Gerovital din Constanța

by on August 14, 2018
 

Farmec anunță deschiderea unui nou magazin Gerovital la Constanța, la mai puțin de o lună de la ultima inaugurare din Cluj-Napoca. Acesta este cel de-al doilea spațiu Gerovital din Constanța, primul fiind inaugurat în anul 2016.

Noul magazin Gerovital din Constanța s-a deschis pe 9 august, în incinta centrului comercial VIVO! Constanța, amplasat pe Bulevardul Aurel Vlaicu, Nr. 220. Situat la parter, magazinul are o suprafață totală de 47 m2 și pune la dispoziția constănțenilor toate gamele brandurilor Gerovital și Aslavital.

„Fiecare nou magazin Gerovital deschis reprezintă o continuare firească a inițiativelor noastre de a duce la un nou nivel producția românească de cosmetice. Suntem primul și singurul producător român de cosmetice care și-a creat o rețea proprie de magazine de brand, decizie pe care am luat-o pentru a fi mai aproape de consumatorii noștri și pentru a le pune la dispoziție cele mai noi, eficiente și calitative produse cosmetice și de îngrijire personală. Deschiderea noului magazin de la Constanța este un adevărat motiv de mândrie, pentru că vine pe fondul unei cereri de piață tot mai accentuate, semn că în Constanța există o comunitate foarte mare de admiratori ai brandurilor Gerovital și Aslavital. Astfel, la distanță de 2 ani de la inaugurarea primului spațiu, deschidem un nou magazin Gerovital în oraș, care suntem siguri că se va bucura de aceeași apreciere din partea tuturor constănțenilor”, a declarat Mircea Turdean, Director General Farmec.

În ziua inaugurării, toți consumatorii care vor trece pragul noului centru Gerovital vor fi așteptați cu cadouri și multiple surprize, pregătite special pentru ei.

Mai mult, toți vizitatorii noului magazin Gerovital din Constanța vor avea acces la demonstrații gratuite de machiaj, dar și la teste de dermoanaliză, un alt serviciu gratuit, oferit exclusiv în cadrul magazinelor de brand ale producătorului clujean. Ședințele durează aproximativ 5 minute și ajută la stabilirea tipului de ten prin folosirea unor măsurători instrumentale specifice care analizează nivelul de hidratare, elasticitate, nivelul de sebum și gradul de pigmentare al pielii.

În cadrul noului centru Gerovital vor fi disponibile produse de îngrijire a tenului, corpului, părului, cât și produse de cosmetică decorativă (machiaj) din portofoliul brandurilor Gerovital și Aslavital. Cu o istorie de peste jumătate de secol, Gerovital este unul dintre cele mai solide și valoroase branduri românești, lider pe segmentul produselor pentru îngrijirea feței, deținând o cotă de piață valorică de 25%, conform datelor Nielsen . Printre gamele ce vor putea fi regăsite pe rafturile noului magazin se numără Gerovital Beauty, Gerovital Luxury, Gerovital H3 Derma+ Premium Care, Gerovital Evolution, Gerovital H3 Hyaluron C, Gerovital H3 Men, Gerovital Sun și Gerovital Tratament Expert.
Aslavital este un alt brand unic pe piața locală, care conține produse pentru îngrijirea tenului, create pe bază de argilă pură, 100% românească, provenită din Munții Pădurea Craiului.
Primul magazin Gerovital din Constanța, inaugurat în anul 2016, este situat în ansamblul comercial City Park din Constanta, pe Bulevardul Alexandru Lăpușneanu nr. 116C.

Odată cu deschiderea celui de-al doilea centru Gerovital din Constanța, rețeaua de magazine de brand deţinute de compania Farmec la nivel național, ajunge la 24 de centre Farmec și Gerovital. Până la finalul anului 2018, sunt planificate alte câteva inaugurări.

Be the first to comment!
 
Leave a reply »

 

Leave a Response