Epson SureColor SC S70610
Noutati

Epson prezinta seria SureColor in cadrul FESPA 2013

Epson SureColor SC S70610

Epson va demonstra fiabilitatea si productivitatea sporita a noilor imprimante wide-format cu jet de cerneala din seria SureColor in cadrul FESPA 2013 (25-29 iunie, ExCel, Londra). Standul Epson (G40S) isi asteapta vizitatorii cu o serie de solutii destinate productiei de materiale de tip POS si de semnalistica, respectiv imprimarea prin sublimare pentru producerea de articole sportive, de obiecte promotionale, de gadget-uri si de aplicatii de design interior, printate pe o gama larga de suporturi de imprimare.

In ultimele 18 luni Epson a lansat opt noi imprimante inkjet large format din seria SureColor, proiectate pentru a oferi cea mai buna calitate, productivitate si flexibilitate maxima, in conditiile unor costuri de exploatare reduse. Aceste imprimante vor fi expuse impreuna pentru prima data in cadrul evenimentului FESPA din Londra. Printre modelele care vor fi prezentate se numara trei imprimante SureColor SC-S wide format de 64 inci, imprimanta de 44 inci SureColor SC-T si doua imprimante care folosesc tehnologia de sublimare SureColor SC-F (de 44 si 64 inci).

“Imprimantele SureColor combina precizia tehnologiei de printare cu jet de cerneala de la Epson cu cea mai noua generatie de cerneluri UltraChrome pentru a oferi sectorului printarii profesionale fiabilitate si functionalitate pentru o varietate de aplicatii, la cele mai accesibile costuri” a declarat Duncan Ferguson, Manager Pro-Graphics si New Business Development in cadrul Epson Europe. “Prezentam in premiera la FESPA o gama larga de echipamente de imprimare si de aplicatii ale acestora pentru a atrage atentia prestatorilor de servicii de printare asupra potentialului comercial pe care il oferaprodusele Epson.”

Textile si obiecte promotionale
Pentru a demonstra flexibilitatea imprimantelor SureColor SC-F6000 si SureColor SC- F7000 Epson va expune la standul sau, din cadrul târgului, articole sportive, obiecte promotionale, gadget-uri si accesorii pentru decoratiuni interioare, personalizate prin tiparire. Acestea sunt primele modele de imprimante  Epson bazate pe tehnologia de sublimare si primele modele de pe piata ale caror componente sunt integral proiectate si produse de aceeasi companie. Rezultatul este optimizarea calitatii, a performantei (o viteza de productie de peste 50 m²/ ora) si a fiabilitatii cu scopul obtinerii celei mai mari profitabilitati. Imprimantele folosesc Epson UltraChrome DS, o cerneala pe baza de apa dezvoltata special pentru obtinerea de imagini vii, cu negru intens, cu degrade-uri fine si contururi clare.

Tehnologia de sublimare este ideala pentru trasferul de imagini realizate la calitate foto pe o serie de suprafete acoperite cu poliester pe care imprimarea directa este deosebit de dificila: aluminiu, otel, plastic, MDF, placi ceramice etc. Beneficiul firmelor care ofera servicii de printare consta in extinderea gamei de produse oferite prin noi solutii creative, cu valoare adaugata.

Semnalistica si decoratiuni interioare
Vizitatorii vor putea vedea o varietate impresionanta de printuri de mare impact pentru semnalistica, POS si decoratiuni interioare realizate la standul Epson cu cele trei modele de imprimante SureColor SC-S de 64 de inci. Imprimantele cu 4 pâna la 10 culori (inclusiv alb si metalic) vor fi folosite pentru a demonstra costurile mici de imprimare si viteza de printare pe o varietate de medii, de la vinil la folie pentru vitrine sau materiale reciclate. Modelul de 44 inci cu 4 culori, SureColor SC-T7000, care foloseste cerneala UltraChrome XD este ideal pentru domeniile in care  viteza si costurile reduse reprezinta cei mai importanti factori, precum aplicatiile de tip CAD, GIS, personalizarea de bannere sau semnalistica indoor. Cea mai rapida imprimanta din clasa ei, aceasta foloseste software-ul “PRESTIGE pentru Epson” care o face ideala pentru a putea produce rapid materiale de promovare destinate unor promotii pe perioade limitate, datorita varietatii de layout-uri predefinite , inclusiv  design grafic pentru aplicatii de moda, de retail, de voiaj etc.

Epson va prezenta la FESPA si noul Display Trans Media Kit – o alternativa inkjet la traditionalele halogenuri de argint sau produsele backlit Duratrans®.Dezvoltat in colaborare cu ILFORD pentru utilizarea cu imprimanta Epson Stylus Pro 11880, Display Trans Media este creat pentru aplicatii de tip backlit de cea mai buna calitate, intrucât reproduce in mod realistculorii pielii si ofera nuante de negru intense.