Sony Xperia S
Noutati

Sony lanseaza tableta Xperia S

Sony Xperia S

• Carcasa subtire din aluminiu, rezistenta la stropire cu apa
• Functie de telecomanda universala cu posibilitate de programare
• Profiluri personalizate pentru familie si vizitatori cu ajutorul modului “Guest”
• Gama larga de accesorii, incluzand huse, statii de conectare si standuri

Anuntata recent la IFA Berlin 2012, Sony lanseaza in Romania noua tableta Xperia S, care se remarca prin stil si printr-o interfata intuitiva. Alaturandu-se diviziei de dispozitive mobile Xperia de la Sony, tableta Xperia S va conecta intreaga familie la universul captivant al divertismentului.

Brandul Xperia este apreciat de utilizatori pentru dispozitivele mobile care se remarca prin design, conectivitate cu o gama larga de dispozitive si servicii disponibile in retea. Prin introducerea unei tablete in familia Xperia, Sony ofera o experienta de divertisment completa.

Mai subtire si mai usoara decat prima Sony Tablet S, Xperia Tablet S este construita din materiale premium care ii confera un aspect elegant si ii asigura o utilizare comoda atat acasa, cat si in timpul calatoriilor. Procesorul quad-core NVIDIA Tegra 3 si sistemul de operare Android 4.0.3 (Ice Cream Sandwich) ii furnizeaza toata puterea necesara pentru a va putea bucura de fisiere media, aplicatii sau jocuri.

Dar nu este nevoie sa o lasati in casa daca duceti o viata activa. Fiind rezistenta la picaturile de apa, Xperia Tablet S poate fi folosita in orice situatie, in casa ori in aer liber, fara sa va faceti probleme cand verificati, de exemplu, o reteta in bucatarie cu mainile ude.

Pentru o experienta audio unica Sony, Xperia S este dotata cu o serie de tehnologii Sony de procesare a semnalului. Modul “ClearAudio+” va permite sa va bucurati de aceeasi claritate audio pe un spectru larg, de la sunetele foarte joase la cele mai inalte.

Nu aveti telecomanda la indemana, sau va deranjeaza faptul ca aveti nevoie de prea multe telecomenzi pentru a controla sistemul multimedia? Cu tableta Xperia puteti controla totul din confortul canapelei preferate. Mai mult, telecomanda universala cu infrarosu este imbunatatita cu functia Macro, care memoreaza succesiunea comenzilor pentru a fi aplicate automat. Cu ajutorul tabletei, puteti deschide televizorul, DVD/Blu-ray player-ul, receptorul digital pentru televiziunea prin cablu, sistemul “home cinema”, puteti selecta continut, ajusta volumul si multe altele. Totul poate fi executat printr-o singura atingere, stocand succesiunea de comenzi intr-o secventa macro din cele 6 care pot fi memorate.

Disponibila pentru descarcare, “Socialife” este o aplicatie Sony care va organizeaza interactiunea sociala si informationala pe internet. Vizualizati, sortati si administrati toate retelele sociale si fluxurile de stiri dintr-o singura interfata intuitiva. De asemenea, puteti marca articole interesante pentru a le citi mai tarziu, cand aveti timp liber. Bazandu-se pe ceea ce citesc prietenii dumneavoastra, aplicatia va semnaleaza subiectele populare si chiar va poate sugera continut asemanator, care v-ar putea interesa.

Social Wizard

Tableta Xperia este un multi-tasker desavarsit. Functia “Small Apps” va permite folosirea dispozitivului in mai multe scopuri in acelasi timp, precum schimbarea canalelor sau ajustarea volumului la televizor, in timp ce parcurgeti programul TV online. Prin adaugarea “widget-urilor” preferate, “Small Apps” este instrumentul de multi-tasking perfect pentru orice utilizator.

Dar nu tineti distractia doar pentru dumneavoastra. Modul “Guest” (oaspete) permite crearea de profiluri individuale pentru membrii familiei, cat si pentru alti utilizatori aflati in vizita. Personalizarea imaginii de fundal, a iconitelor si a accesului la aplicatii transforma folosirea tabletei intr-o experienta cu adevarat personala pentru toti membrii familiei.

Tableta Xperia e poarta dumneavoastra de acces catre o lume de experiente multimedia. Noi aplicatii media precum “WALKMAN”, “Album” si “Movie” combina cele mai bune tehnologii Sony si conectarea la o varietate de servicii.

Aplicatia “WALKMAN” integreaza automat melodiile la care prietenii de pe Facebook au dat “Like”, precum si albume asemanatoare. Modul “ClearAudio+” asigura un sunet clar, indiferent de continut.

Aplicatia “Album” permite vizualizarea, sortarea si distribuirea printr-o interfata intuitiva a fotografiilor si clipurilor surprinse cu tablet. Pentru facilitarea interactiunii sociale online, aplicatia poate, de asemenea, reuni toate fotografiile pe care le-ati postat pe site-uri de socializare precum Facebook, la care poate comenta rapid dintr-un singur loc. Inregistrarile video pot fi vizualizate la o calitate ridicata cu ajutorul aplicatiei “Movies”.

Cele trei aplicatii va permit sa va bucurati de continutul foto si video personal pe televizoarele compatibile DLNA.

Aplicatia “Reader” va ofera posibilitatea achizitionarii si lecturii cartilor digitale favorite. Colectia de carti poate fi distribuita pe mai multe dispozitive, incluzand Sony Reader eBook si smartphone-ul Xperia. (Nota: Cumpararea prin magazinul Reader Store e disponibila doar pentru utilizatorii din Canada, SUA si Marea Britanie).

O gama larga de accesorii face din Tableta Xperia un accesoriu potrivit pentru stilul dumneavoastra de viata. Personalizati-o cu ajutorul huselor colorate, standurilor si al statiilor de conectare.

Noua tableta Xperia S de la Sony este disponibila in Romania, incepand de astazi, in variante de capacitate de 16GB, conectivitate Wi-Fi iar spre sfarsitul lunii octombrie – si in variante de capacitate de 16GB si 32GB, cu posibilitate de conectare WiFi si 3G.