Noutati

Încrederea consumatorilor în LONCOLOR se reflectă în premiile obținute de Papillon Laboratoires Cosmetiques

Papillon Laboratoires Cosmetiques – producătorul brandului românesc LONCOLOR, brand care se bucură de încrederea și fidelitatea doamnelor și domnișoarelor din România de peste 27 de ani, a primit și recunoaștere pentru performanța financiară, fiind desemnată drept una dintre cele mai performante întreprinderi din țară, atât de către Camera de Comerț și Industrie a României, cât și de Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Fidelitatea consumatoarelor LONCOLOR se reflectă și în cifre, Papillon Laboratoires Cosmetiques vânzând aproape 8 milioane de produse în anul 2019, asigurând o cifră de afaceri de peste 12 milioane de euro. LONCOLOR deține cea mai mare cotă de piață în volume (din total România Retail, în categoria Coloranților de Păr, conform raportului Nielsen, perioada ianuarie – octombrie 2020).

În aceste condiții, distincția „Locul 1” în categoria Întreprinderi Mijlocii, domeniul Industrie, grupa: „Fabricarea parfumurilor și a produselor cosmetice (de toaletă)”, acordată de Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) cu prilejul Topului Național al Firmelor 2020 , ediția a XXVII-a, este o nouă confirmare a puterii unui brand românesc care este alături de clientele sale.

”An de an și zi după zi investim pasiune, timp, expertiză și resurse în tot ceea ce înseamnă Papillon Laboratoires Cosmetiques, iar atunci când aceste ore de muncă se traduc în rezultate financiare remarcabile, ne bucurăm de reușită și ne dorim să devenim și mai buni! 2020 este un an care a adus provocări majore pentru fiecare dintre noi, dar ne-a și motivat să nu încetăm să găsim soluții pentru nevoile consumatoarelor noastre, să fim aproape de ele chiar și în starea de urgență și să lansăm o gamă nouă, LONCOLOR EXPERT HEMPstyle cu nuanțe vibrante, moderne, care le scot în evidență frumusețea părului, mai ales acum când alte trăsături sunt ascunse de măștile care ne protejează.”- a declarat Marius Nița, Director Marketing și Vânzări LONCOLOR.

O altă validare a performanței echipei LONCOLOR este clasarea pe locul 1 în clasamentul național pe domenii de activitate în secțiunea fabricarea parfumurilor și a produselor cosmetice (de toaletă) , la categoria „Întreprinderi mijlocii”, și pe Locul 1 în clasamentul general „Top Afaceri România” .

De peste 27 de ani, brandul LONCOLOR a câștigat admirația și loialitatea doamnelor și domnișoarelor din România datorită faptului că portofoliul de produse s-a extins constant, astfel încât să răspundă celor mai exigente cerințe ale persoanelor care se vopsesc acasă. Gamele LONCOLOR însumează peste 90 nuanțe, de la culorile clasice de roșu, blond și negru, până la nuanțe de burgund, acaju, culori pastelate sau nuanțe ultra-moderne cu reflexii argintii sau albastre.