Noile costume de baie SevenSins.ro au imprimeuri florale și culori intense
Noua colecție de costume de baie de pe SevenSins.ro s-a lansat săptămâna asta în showroom-ul SevenSins din str. Orzari nr. 3, din București, printr-o explozie de culoare, cu tematica Lemonade Party. O lansare cu detalii fresh, invitați șic și costume de baie în combinații cromatice electrizante și imprimeuri florale menite să asigure buna dispoziție în zilele relaxante de vară. Recunoaște, după ultimele zile și tu te-ai gândit la o vacanță exotică și un costum de baie nou, cu decupaje, imprimeuri sau culori în combinații surprinzătoare…
Noile costume de baie de pe SevenSins.ro au un aer actual, pentru o apariție remarcabilă la plajă sau la piscină. Cele care poartă aceste piese cu o atitudine pozitivă și încrezătoare, pot fi sigure că vor atrage admirația celor din jur.
Costumele de baie sunt disponibile cu măsuri de la S la 4XL, astfel că indiferent de siluetă, există un costum de baie ideal în colecția SevenSins.ro. Fie că au un bust generos sau unul care ar necesita ceva ajustări, o siluetă prea plină sau una de-a dreptul băiețoasă, doamnele și domnișoarele pot alege dintr-o colecție de peste 150 modele de costume de baie.
Costumele de baie pentru femei din această vară au culori electrice și îmbinări cromatice îndrăznețe. Roz, galben, oranj, roz, fucsia, verde, bleu sau turcoaz sunt doar câteva dintre culorile regăsite în noua colecție de costume de baie, uni sau în combinații vibrante.
Datorită jocurilor cromatice și îmbinărilor, piesele pot pune în valoare zonele de interes ale corpului sau, dimpotrivă, le pot ascunde pe cele mai puțin flatante.
Imprimeurile florale sunt bine reprezentate în colecție. De la flori mici până la flori supradimensionate, imprimeurile florale controlează volumele și mută atenția în zonele care avantajează, camuflând micile imperfecțiuni.
Dincolo de modelele clasice ale sutienelor (demi-cup cu push up, triunghi), colecția cuprinde și modele de sutien a căror linie modernă este inspirată de una dintre tendințele momentului în ceea ce privește lenjeria intimă: baretele care completează forma sutienului și marchează sânul.
Acestea conturează sânii și sunt ideale pentru femeile care vor să își pună în evidență bustul printr-un artificiu vizual de efect.
Modelele de costume de baie de la SevenSins.ro îmbină designul cu funcționalitatea. Există astfel opțiuni pentru orice tip de siluetă sau formă a corpului. Costumele de baie întregi sau cu decupaje subțiază silueta, în timp ce costumele de baie deux-piece propun un joc cromatic care evidențiază zonele care avantajează. Push-up-urile detașabile rotunjesc sânii indiferent de mărimea cupei, iar bretelele ajustabile și detașabile permit atât o susținere fermă, cât și un bronz uniform.
Colecția de costume de baie SevenSins.ro este disponibilă online cu livrare în toată țara pe https://www.sevensins.ro/costume-de-baie/ și în showroom-ul SevenSins.ro .
