Sony 4K
Stiri

FIFA World Cup 2014 va fi inregistrat cu echipament profesional Sony 4K

Sony 4K

Sony si FIFA anunta colaborarea pentru inregistrarea unor serii de meciuri in format 4K, precum si pentru producerea filmului FIFA World Cup 2014 in format 4K. Filmul va include o selectie de secvente filmate in timpul meciurilor, inclusiv din finala campionatului mondial de fotbal. Ulterior, aceasta va fi disponibila online, prin intermediul serviciilor de distributie 4K, dupa incheierea FIFA World Cup 2014

FIFA World Cup va avea loc in Brazilia, intre 12 iunie si 13 iulie iar trei dintre meciurile competitiei vor fi inregistrate in format 4K , pentru promovarea acestui tip de continut.

FIFA va utiliza echipament profesional Sony 4K pentru filmarea integrala a unui meci din saisprezecimile campionatului (disputat pe 28 iunie), respectiv din sferturile de finala (4 iulie) si finala, ce va avea loc pe 13 iulie pe Estadio do Maracana, Rio de Janeiro.

Sony va oferi suport tehnic federatiei, inclusiv in dezvoltarea unui sistem de productie live in format 4K. Produsele si solutiile Sony, printre care se numara camera CineAlta 4K PMW-F55, unitatea de stocare AV multi-port PWS-4400, monitorul LCD 4K PVM-X300 si switcher-ul multi-format MVS-7000X (sau similar), vor fi utilizate pentru a filma FIFA World Cup 2014. Ulterior, inregistrarile vor fi imbinate in pelicula oficiala 4K.

Prin intermediul unor astfel de initiative comune, Sony si FIFA doresc sa accelereze adoptarea tehnologiei de vizionare 4K

Soichi Kawachi, VP responsabil pentru parteneriatul dintre FIFA si Sony explica: “Suntem incantati sa putem oferi o experienta complet noua de vizionare la Campionatul Mondial de Fotbal 2014, cel mai mare eveniment sportiv din lume. Valorificand tehnologia noastra 4K de ultima ora si cele mai noi produse si solutii impreuna cu parteneriatul cu FIFA, oferim o experienta de divertisment unica si interesanta ce imbina emotia meciurilor de fotbal ce au loc in Brazilia cu profunzimea si intensitatea oferite de rezolutia 4K Ultra HD.”

“FIFA are o istorie bogata in adoptarea inovatiei la cele mai importante competitii, astfel incat sa ne asiguram ca ca fanii fotbalului din intreaga lume au acces la cele mai bune imagini si la cea mai buna experienta de vizionare”, declara Directorul FIFA pentru TV, Niclas Ericson. „Suntem entuziasmati de colaborarea cu Sony pentru integrarea tehnologiei 4K in planurile noastre de productie, pentru ca ne va permite sa ii transpunem pe fanii din intreaga lume intr-o noua dimensiune vizuala, ce marcheaza inceputul unei noi ere in transmisiunile sportive televizate.”

La Campionatul Mondial de Fotbal 2014, Sony si FIFA vor profita de expertiza tehnologica acumulata prin sesiuni extensive de inregistrari 4K, pentru a surprinde toate momentele memorabile, dar si viteza, puterea si emotia fotbalului de calitate. Tehnologia Sony 4K va permite surprinderea fidela, cu o intensitate fara precedent, a dinamismului golurilor, a expresiilor subtile intiparite pe fetele jucatorilor, dar si a pasiunii suporterilor. Totodata, Sony si FIFA isi vor accelera eforturile comune, astfel incat sa ofere unui numar cat mai mare de utilizatori actiunea si emotia Campionatului Mondial de Fotbal in format 4K.