Huawei Seeds for the Future
Stiri

Huawei mentine angajamentul fata de sistemul educational din Romania

Huawei Seeds for the Future

Huawei mentine ferm angajamentul fata de sistemul de educatie din Romania, sustinand educatia studentilor romani prin dezvoltarea si continuarea unor proiecte educationale si stagii de practica, precum Huawei Seeds for the Future.

Programul Huawei Telecom Seeds for the Future este sprijinit de Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice, Ministerului Societatii Informationale, dar si de cele mai mari universitati din tara, iar in ultimii ani a captat din ce in ce mai mult atentia studentilor, devenind astfel unul dintre cele mai vestite din Romania.

Vlad Doicaru, Enterprise Director Huawei Romania: ” Prin continuarea acestui program, ne dorim sa le oferim studentilor atat o experienta interculturala, cat si accesul la tehnologiile Huawei. Practic, principalele obiective pe care le urmarim prin proiectul ”Huawei Seeds for the Future” constau in imbunatatirea educatiei din domeniul IT, armonizarea cunostintelor teoretice cu cele practice si sustinerea tinerilor intr-adevar pasionati de domeniul IT.”

Prin intermediul acestui program, studentii inscrisi la facultatile cu profil tehnic si nu numai, au posibilitatea de a urma un training de specializare care se desfasoara in China, la sediul central Huawei din Shenzen, in urma caruia isi insusesc atat notiuni teoretice, cat si practice.

In acest an, in perioada 18 august – 2 septembrie, zece studenti (opt din Bucuresti, doi din Republica Moldova) au fost trimisi de Huawei Romania in China. In prima saptamana a programului, la Beijing, acestia au participat la cursuri intensive de limba si cultura chineza si au vizitat obiectivele turistice si istorice ale orasului, familiarizandu-se astfel cu o parte importanta a culturii chineze. In cea de a doua saptamana a calatoriei lor s-au mutat la Shenzhen, in campusul Huawei Academy. La sediul central al Huawei, studentii s-au bucurat de sfaturi si consultanta din partea specialistilor companiei si au avut acces la tehnologiile moderne din laboratoarele Huawei.

Prin perpetuarea unui program care faciliteaza educatia IT, dar si experiente practice si, implicit, prin sprijinirea viitoarelor talente locale, Huawei a devenit un partener strategic al sistemului educational din Romania.