Business

Vitacom de la o afacere de familie la lider de piata in dristributia accesoriilor pentru electronice

vasile-vita_fondator-vitacom-electronics

Vitacom Electronics, una dintre cele mai importante companii de pe piata romaneasca de distributie B2B, a fost fondata in 1991 in Cluj si s-a dezvoltat continuu devenind in prezent un nume semnificativ pe piata.Un important pas in dezvoltarea acestei afaceri a fost facut in 1996, cand Vasile Andrei Vita, fondatorul companiei, a primit un credit comercial insemnat pentru vremea aceea, din partea principalului furnizor. Acel credit a reprezentat o rampa de lansare in evolutia companiei, fiind investit in cresterea rapida a acesteia, reusindu-se astfel depasirea competitorilor.

O alta investitie indrazneata, ale carei rezultate au depasit ulterior asteptarile, a fost cea in sediul actual, la inceputul anilor 2000, cand pentru evolutia ulterioara a afacerii s-a simtit nevoia extinderii, un rol foarte important in dezvoltarea unui astfel de business fiind spatiul fizic pe care il are la dispozitie. A urmat o crestere care ulterior, la trei ani crea nevoia unei noi extinderi. Pornita initial din Cluj, ca o afacere de familie, Vitacom Electronics, s-a extins rapid la nivel national si a ajuns in prezent la noua magazine in orase mari din Romania, precum Bucuresti, Timisoara si Iasi.

”Cred ca debutul se intampla intotdeauna in localitatea de unde esti. Eu cred ca fiind din Cluj am avut de castigat ca ne uitam mai mult spre vest decat spre est. Noi nu am avut o cultura de business predefinita, iar acest lucru poate a constituit si un avantaj si norocul a fost ca cel mai mult am invatat de la partenerii germani si olandezi, lucru care ne-a ajutat mult in dezvoltarea afacerii si ne mandrim acum ca suntem nu doar lideri, ci si formatori de piata, creand strategiile locale impreuna cu partenerii nostri si dand tonul la trendurile de business”, sustine Vasile Andrei Vita, fondator Vitacom Electronics.

Pentru finalul anului 2016 compania estimeaza o crestere de circa 16% in volumul de afaceri, urmand sa atinga nivelul de 9,4 milioane euro. Cele mai bine vandute produse in anul 2016 au fost stabilizatoare de tensiune, UPS-urile pentru centralele termicele, unice prin proiectarea acestora cu aceasta destinatie specifica, ventilatoarele casnice, produsele din gama Well, Konig, Valueline, bateriile GP.
Pentru anul 2017 estimeaza o crestere procentuala chiar mai mare decat cea realizata in 2016, in principal ca urmare a concentrarii echipei de vanzari pe dezvoltarea clientilor actuali de pe piata traditionala, gasirii de clienti noi in domenii noi, dar si cresterea numarului de clienti pe platforma online B2B. De asemenea Vitacom Electronics estimeaza o cifra de afaceri in crestere in relatia cu marile lanturi de magazine, beneficiind de continuarea trendului crescator din economia romaneasca. Compania este in continua expansiune si pentru anul 2017 au fost dezvoltate posturi noi in domeniul vanzarilor incepand de la entry level pana la senior si in domeniul IT si marketing. Evolutia pietei a fost una pozitiva, urmand cresterile din ultimii ani, iar in 2017 tendinta va continua, sustinuta de intarirea puterii de cumparare a populatiei.