Securitate

Cum iti protejezi telefonul de atacurile cibernetice?

protecting-your-smartphone-iphone-android-app-real-estate

Piata smartphone-urilor este intr-o continua dezvoltare, insa odata cu avansul tehnologic apar si tot mai multe probleme de securitate, numarul atacurilor cibernetice asupra smartphone-urilor crescand considerabil in ultimul an. Ca sa iti protejezi telefonul de atacurile cibernetice iata cateva cateva sfaturi de la echipa ThePhoneGeeks a EuroGsm.

„In primul rand, trebuie sa acordam o atentie sporita SMS-urilor sau email-urilor care propun actualizarea unui program sau a unei aplicatii, pentru care este necesara efectuarea unei plati, chiar daca aceasta este una modica. De asemenea, trebuie sa fim atenti la datele stocate in memoria telefonului sau in cloud si chiar sa utilizam un cod de blocare a terminalului”, a spus Dan Badea – ThePhoneGeeks.

Potrivit acestuia, numerele de telefon, adresele de e-mail, codurile PIN pentru carduri bancare, parolele pentru sistemele de online banking sau cele pentru retelele de socializare sunt principalele tinte ale hackerilor.

De aceea, pentru a putea oferi telefonului o protectie sporita impotriva atacurilor cibernetice, e bine sa instalezi programe antivirus pentru scanarea traficului de Internet, dar si descarcarea aplicatiilor din surse sigure.

Instalarea unei aplicatii antivirus pe smartphone ajuta in mentinerea securitatii datelor, iar oferta din Google Play Store este una foarte variata. Printre cele mai populare aplicatii antivirus, care permit scanarea aplicatiilor instalate sau a datelor de pe cardul de memorie, se numara AntiVirus Security, Avast, Bitdefender Antivirus Free, Eset Mobile Security & Antivirus, Avira Antivirus Security sau Kaspersky Internet Security.

Este bine de stiut ca majoritatea aplicatiilor de acest gen provin de la producatori renumiti, oferind solutii sigure care sporesc gradul de securitate a telefonului mobil.

Voi ai avut de a face cu atacurile cibernetice pe telefon?