Stiri

Nestlé România donează peste 800 de piese de mobilier către instituții de învățământ din Prahova

În aceste zile s-a încheiat cu succes donația de mobilier de birouri inițiată de compania Nestlé România către mai multe unități de învățământ din județul Prahova în baza unui proiect realizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Prahova și Fundația PRAIS. Prin această acțiune au fost dotate cu piese de mobilier 20 de școli gimnaziale și licee, Palatul Copiilor, Casa Cadrelor Didactice și Inspectoratul Școlar Județean Prahova.

,,Prin această donație, ne-am dorit să contribuim la îmbunătățirea condițiilor de formare a cadrelor didactice, de studiu și predare în instituțiile de învățământ din județul Prahova”, a declarat Irina Siminenco, Corporate Affairs Manager, Nestlé România.

Către unitățile școlare din județul Prahova au fost donate 300 de birouri, 180 dulapuri, 300 de scaune, 40 de mese de ședință. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Prahova au decis ulterior repartizarea acestora în mediul școlar.

,,Suntem recunoscători şi apreciem în mod real implicarea partenerilor noştri în susţinerea responsabilă şi creativă a dezvoltării bazei materiale a unităţilor noastre de învăţământ”, a declarat Ilona Rizea, Inspector Școlar General al Inspectoratului Școlar Județean Prahova.

,,Sprijinul acordat mediului educațional în această perioadă complexă este o sursă de inspirație și un exemplu de urmat! Suntem onorați că facem parte din echipa inimoasă care a dus la bun sfârșit această donație!”, a declarat Silvia Bucur, Președinte Fundația PRAIS.

Acest proiect de donație se aliniază obiectivelor campaniei globale inițiată de Nestlé pentru susținerea comunităților. La nivel global, acțiunile de responsabilitate socială ale companiei sunt reunite în cadrul a trei inițiative principale: Nestlé for a Waste Free World, Nestlé for Healthier Kids și Nestlé Needs YOUth.