Razer Chroma
Alte gadgeturi

Popularul mousepad Razer Goliathus incoproreaza tehnologia Razer Chroma

Razer Chroma

Razer a anuntat Razer Goliathus Chroma, o noua versiune a celui mai bine vandut si mai accesibil mousepad din material textil, echipat cu LED-uri multicolor.Încorporarea tehnologiei Razer Chroma permite utilizatorilor sa aleaga din peste 16.8 milioane de combinatii de culoare si efecte de iluminare.

Urmand exemplul Razer Firefly, primul mousepad RGB, noul Razer Goliathus Chroma este cel mai nou dispozitiv care se alatura familiei Razer Chroma™, care include printre altele Razer DeathAdder Elite, mouse-ul de gaming multiplu premiat, tastatura de gaming Razer BlackWidow Chroma V2 si castile de gaming Razer Kraken 7.1 V2. Razer Goliathus Chroma ofera efecte luminoase preconfigurate precum spectrum cycling, breathing sau reactive, dar si efecte liber personalizabile, care se sincronizeaza automat cu alte produse care încorporeaza tehnologia Chroma prin intermediul aplicatiei Razer Synapse 3 (Beta).

“Am fost primii care au scos pe piata un mousepad RGB, Razer Firefly, iar acum suntem încantati sa continuam cu Razer Goliathus, cel mai popular mousepad din material textil din portofoliul nostru,” a declarat Min-Liang Tan, co-fondator si CEO al Razer. “Razer Goliathus îsi datoreaza popularitatea simplitatii si portabilitatii. Razer Goliathus Chroma pastreaza aceste avantaje, adaugandu-le posibilitatea de a beneficia de un nivel avansat de personalizare.”

Optimizat pentru toate setarile de sensibilitate, toate tipurile de senzori si orice stil de jucat, materialul textil cu micro-texturi din care este fabricat Razer Goliathus Chroma permite manevre deopotriva rapide si precise, în timp ce baza din cauciuc asigura o fixare ferma de masa. Noul mousepad include si un mic accesoriu pentru a usura administrarea cablurilor.

Tot azi a fost anuntat si Razer Goliathus Chroma Extended, o versiune cu dimensiuni crescute, destinata pentru cei care vor sa-si aseze toate perifericele pe aceeasi suprafata. Fiind bazat pe Razer Goliathus Extended, noul Razer Goliathus Chroma Extended este cel mai mare mousepad cu LED-uri multicolor din lume.