QNAP TS-431X
Retelistica

QNAP lanseaza serverul NAS TS-431X pentru afacerile aflate la inceput de drum

QNAP TS-431X

QNAP a lansat serverul NAS TS-431X, o solutie eficienta din punct de vedere economic, cu chipset dual-core si criptare hardware, ce ofera patru unitati de stocare si integreaza un port 10GbE SFP+.Alaturi de arhitectura sa centrata pe aplicatii si abundenta de functii productive incluzand virtualizarea containerizata, administrarea centralizata a emailurilor, aplicatia de note private in cloud si Virtual JBOD, noul TS-431X 10GbE este perfect pentru afacerile mici si mijlocii ce doresc backup, restaurare, cloud privat si o banda mai larga pentru procesarea datelor in retea.

Motorizat de un procesor AnnapurnaLabs Alpine AL-212 dual-core la 1.7 GHz, insotit de 2GB/8GB memorie RAM (upgrade la max. 8GB), TS-431X ofera viteze de citire de pana la 956 MB/s prin conexiunea 10GbE si pana la 312 MB/s la citirea datelor criptate AES 256-bit. Portul 10GbE SFP+ permite transferuri de date la viteze ridicate, backup rapid si restaurarea volumelor mari de informatii.

“Conceput sa rezolve o multime de aplicatii complexe din mediile IT actuale, TS-431X se potriveste perfect firmelor constranse de buget, care au nevoie de transfer in banda larga pentru eliminarea ineficientei. ” a declarat Dan Lin, manager de produs in cadrul QNAP.

TS-431X dispune de Container Station, ce integreaza tehnologiile de virtualizare usoara LXC si Docker, acceptand nelimitate aplicatii containerizate. Acesta ofera QIoT Containers pentru a stoca datele Internet of Things (IoT) si pentru a ajuta organizatiile sa-si dezvolte microserviciile bazate pe mediul IoT si sa-si modernizeze aplicatiile mostenite, urmarind noi oportunitati de afaceri.

TS-431X este un NAS all-in-one ce suporta nu numai servicii esentiale precum partajarea intre platforme, backup, restaurare si securitate, ci si aplicatiile axate pe productivitate. QmailAgent le permite utilizatorilor sa administreze in mod centralizat multiple conturi de email ale unor servicii populare si servere IMAP; Notes Station furnizeaza un instrument online de preluare a notitelor inlesnind colaborarea online; Qsync sincronizeaza fisierele intre diverse dispozitive si folderele diverselor echipe, iar Qsirch ofera un motor puternic pentru cautarea unor texte complexe, inlesnind identificarea fisierelor stocate pe serverul NAS. TS-431X suporta, de asemenea server VPN si client VPN, sisteme de supraveghere IP si VJBOD (Virtual JBOD) pentru extinderea capacitatii de stocare pe un alt NAS QNAP.

Specificatii principale

• TS-431X-2G: 2GB RAM DDR3 (2GB x1)
• TS-431X-8G: 8GB RAM DDR3 (8GB x1)

Model turn cu 4 sertare; procesor AnnapurnaLabs Alpine AL-212 1.7 GHz dual-core (companie Amazon), motor de criptare hardware; HDD sau SSD hot-swappable 2.5″/3.5″ SATA 6Gbps; 1 x 10 Gigabit SFP+, 2 x Gigabit RJ45; 3 x USB 3.0, slot de securitate Kensington. Noul model NAS TS-431X este deja disponibil in magazine.