Filme

Legenda lui Tarzan e pe marile ecrane

Legenda Lui Tarzan_8Warner Bros. Pictures şi Village Roadshow prezintă filmul de aventură „Legenda lui Tarzan”, cu Alexander Skarsgard („Jurnalul unei adolescente” şi serialul HBO „True Blood”) în rolul legendarului personaj creat de Edgar Rice Burroughs, care a avut premiera pe marile ecrane din România pe 8 iulie.

În film mai apar şi laureatul Premiului Oscar Samuel L. Jackson („Pulp Fiction” şi filmele „Căpitanul America”), Margot Robbie („Lupul de pe Wall Street” şi filmul ce va avea premiera în curând „Brigada sinucigaşilor”), nominalizatul la Premiul Oscar Djimon Hounsou („Diamantul sângeriu” şi „Gladiatorul”), câştigătorul Premiului Oscar Jim Broadbent („Iris”) şi de dublu laureatul Premiului Oscar Christoph Waltz („Ticăloşi fără glorie”, „Django dezlănţuit”).

Au trecut mulţi ani de când cel cunoscut ca Tarzan a părăsit jungla africană şi şi-a asumat o nouă identitate ca Lordul Greystoke, John Clayton al III-lea. Trăieşte o viaţă liniştită şi luxoasă alături de soţia lui, Jane (Margot Robbie), în momentul în care este rugat să revină în Congo drept emisar al Parlamentului pentru o tranzacţie comercială. Condus de lăcomie şi dorinţa de răzbunare, căpitanul belgian Leon Rom (Christoph Waltz) pune la cale un complot odios împotriva lui John, fără să ştie ce forţe este pe cale să dezlănţuie.

David Yates (ultimele patru filme „Harry Potter” şi „Animale fantastice şi unde le poţi găsi”, care va avea premiera în curând) a regizat „Legenda lui Tarzan”, după un scenariu de Adam Cozad şi Craig Brewer, inspirat de o poveste de Brewer şi Cozad pornind de la povestirile despre Tarzan ale lui Edgar Rice Burroughs. Legendarul producător Jerry Weintraub („Viaţa mea cu Liberace” şi trilogia „Ocean’s”) a produs filmul împreună cu David Barron (filmele „Harry Potter”, „Cenuşăreasa”), Alan Riche („Lovitură de stânga”) şi Tony Ludwig („Starsky şi Hutch”). Susan Ekins, Nikolas Korda, Keith Goldbertg, David Yates, Mike Richardson şi Bruce Berman au fost producători executivi.

Echipa din spatele camerelor i-a inclus pe directorul de imagine Henry Braham („Busola de aur” şi „Gardienii galaxiei vol. 2”), scenograful laureat al Premiului Oscar Stuart Craig („Legături periculoase”, „Pacientul englez”, filmele „Harry Potter”), editorul Mark Day („Harry Potter şi Talismanele Morţii” – părţile 1 şi 2) şi creatoarea de costume Ruth Myers, nominalizată la Oscar („Emma”). Muzica este compusă de Rupert Gregson-Williams („Oameni mari şi fără minte”)

„Legenda lui Tarzan” a fost filmat în studiourile Warner Bros., Leavesden, în Gabon, Africa, dar şi în locaţii din Italia şi Marea Britanie.

Warner Bros. Pictures, alături de Village Roadshow Pictures şi cu RatPac-Dune Entertainment, prezintă o producţie Jerry Weintraub, o producţie Riche-Ludwig şi Beaglepug, un film de David Yates, „Legenda lui Tarzan”. Din 8 iulie, filmul va putea fi urmărit în 3D, IMAX 3D şi 4DX, fiind distribuit în România de Freeman Entertainment.