Stiri

Lenovo si revista Nivelul 2 vor fi prezente la East European Comic Con 2016

Lenovo

Lenovo anunta incheierea unui parteneriat cu East European Comic Con 2016, eveniment in cadrul caruia va participa alaturi de Lab501.ro, portal dedicat entuziastilor de IT si gaming, si Nivelul 2, singura revista de gaming din Romania.

In cadrul standului Lenovo din cadrul Comic Con, sunt asteptati cat mai multi iubitori de gaming care vor fi intampinati cu activitati diverse si interactive, de la competitii World of Tanks, pana la cosplay, concepute atat pentru cei mai pasionati dintre gameri, cat si pentru jucatorii casual sau cei pur si simplu interesati de cultura pop a gaming-ului.

Astfel, pe intreaga perioada a evenimentului se vor desfasura spectacole de overclocking cu azot lichid, realizate impreuna cu Lab501.ro, si tombole pentru vizitatori in urma carora pot castiga premii precum jocuri si periferice de gaming, iar vineri, 27 mai, prima zi a Comic Con, va avea loc o alta serie de surprize si mini concursuri cu premii.

Competitiile de World of Tanks si Rainbow Six Siege se vor desfasura sambata, respectiv duminica, iar in cadrul acestora se pot inscrie echipe de catre 5 concurenti. Participantii care vor finaliza fiecare dintre aceste competitii pe primele 3 locuri vor fi premiati cu periferice de gaming Lenovo – tastaturi de gaming pentru Locul 1, casti de gaming pentru Locul 2 si mouse-uri de gaming de gaming pentru Locul 3. Pe parcursul intregului eveniment, Lenovo va acorda premii in valoare totala de 7.000 de euro.

Mai mult, pe parcursul intregului eveniment, la standul Lenovo se va desfasura competitia de cosplay, castigatorul sau castigatoarea careia se va putea bucura de o sedinta foto profesionala in revista Nivelul 2.

Pe langa aceste activitati, in cadrul standului, compania va prezenta cele mai avansate sisteme dedicate gaming-ului, Seria Y. Aceasta gama dispune de cele mai rapide procesoare, cea mai recenta tehnologie grafica 3D, ecrane cu rezolutie mare si o performanta audio comparabila cu cea din studiourile de inregistrari. Printre dispozitivele concepute de Lenovo se numara laptoprle Lenovo Ideapad Y700, disponibil in doua variante, cu diagonala de 15 si 17 inci, Lenovo Ideapad Y900 si desktopurile Lenovo Ideacentre Y700 si Lenovo Ideacentre Y900.

„Ne bucuram de ocazia pe care o avem de a lua parte la East European Comic Con, unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen din regiune, eveniment la care sunt asteptati atat gameri din Romania si alte tari din regiune, cat si toti pasionatii de cultura pop in general. Acest parteneriat dovedeste inca o data angajamentul Lenovo de a oferi performante de top tuturor gamer-ilor, dar si o experienta de utilizare facila, prin intermediul sistemelor Lenovo Seria Y,” a declarat Aurel Netin, Country Manager Lenovo Romania.