Samsung Bio-Processor S3FBP5A
Procesoare

Samsung imbunatateste dispozitivele de fitness cu noul bio-procesor

Samsung Bio-Processor S3FBP5A

Samsung a anuntat un bio-procesor pentru industria dispozitivelor mobile, dedicat in special accesoriilor smart.

Bio-procesorul Samsung a intrat in productie si a fost creat pentru a permite dezvoltarea accelerata a dispozitivelor mobile inovatoare, dedicate utilizatorilor care isi monitorizeaza zilnic sanatatea si obiceiurile de fitness.

„Datorita cresterii interesului pentru un stil de viata sanatos si pentru accesoriile smart, tot mai multi oameni sunt in cautare de modalitati prin care sa isi poata monitoriza obiceiurile zilnice. Bio-procesorul Samsung, care poate procesa cinci semnale biometrice diferite, este cel mai versatil cip de monitorizare a activitatii fizice si a sanatatii disponibil la momentul actual si va ajuta la dezvoltarea de noi produse inovatoare pentru clientii nostri,” a declarat Ben K. Hur, vicepresedinte Marketing, System LSI Business, Samsung Electronics.

Bio-procesorul Samsung este primul cip all-in-one disponibil pentru monitorizarea sanatatii. Integrand tehnologii precum AFE (Analog Front Ends), MCU (unitate microcontroller), PMIC (circuit integrat de management al energiei), DSP (procesor de semnal digital) si memorie eFlash, cipul poate procesa si citi diverse semnale biologice fara a avea nevoie de nici o componenta externa. In plus, inovatorul bio-procesor are dimensiuni reduse, ocupand un sfert din spatiul pe care l-ar ocupa toate componentele separat, oferind astfel mai multe optiuni de design pentru dispozitive.

Daca in trecut era o provocare ca accesoriile smart sa poata masura pulsul, in prezent se asteapta ca acestea sa poata oferi date relevante despre diverse activitati fizice. Pentru a raspunde acestei cereri, Samsung a creat bio-procesorul astfel incat sa integreze mai multe functii, incluzand analiza impedantei bioelectrice (BIA), fotopletismograma (PPG), electrocardiograma (ECG) si raspunsul galvanic al pielii (GSR), intr-o singura solutie care masoara astfel grasimea corporala, masa musculara, ritmul cardiac, temperatura pielii si nivelul de stres. Mai mult, imbinarea acestor date poate da nastere unor noi moduri de utilizare.

Bio-Procesorul Samsung a intrat in productia de masa si va fi disponibil in dispozitivele de fitness/sanatate in prima jumatate a anului 2016.