Stiri

Fortinet anunta acordul privind achizitia Meru Networks

Fortinet and Meru

Fortinet si Meru Networks au anuntat un acord definitiv privind achizitia Meru de catre Fortinet.

Achizitia este in concordanta cu strategia Fortinet in domeniul securitatii wireless si cu planurile de dezvoltare ale companiei, extinzand astfel portofoliul Fortinet si patrunzand pe o piata de 5 miliarde de dolari precum cea a Wi-Fi-ului, prin intermediul solutiilor inteligente de securitate wireless. Continuand directia de a oferi solutii de securitate pentru mediile wired si wireless, Fortinet a anuntat de curand si noul serviciu FortiGuard mobile security, un serviciu de securitate pentru dispozitivele mobile din cadrul companiilor.

Usurinta si eficienta in implementare, flexibilitatea si usurinta in scalare sunt factori care favorizeaza solutiile WiFi. Dincolo de aceste aspecte, conceptul de BYOD (Bring your own device) a adus clientilor finali comoditatea conectarii si eficienta, acestia plecand de la premiza ca se pot conecta intr-un mod sigur la reteaua companiei, indiferent de locatie. Aceste avantaje au dus la raspandirea retelelor wireless indiferent de marimea companiei. Pe de alta parte aceasta extindere catre dispozitive mobile necunoscute si nesigure creaza riscuri IT semnificative, chiar in mijlocul celor mai periculoase atacuri cibernetice experimentate pana acum. Convergenta unica a Fortinet intre securitate si wireless este critica si aduce un plus de valoare pentru clienti printr-un sistem de protectie integrat si protejarea transmiterii informatiilor, in timp ce permite managementul eficient al retelei si device-urilor.

Solutiile Fortinet recunoscute in pietele de Wi-Fi securizat, prin access point-urile securizate FortiAP si dispozitivele de Securitate integrate FortiWiFi pentru companiile mici si puncte de lucru, sunt produsele ce s-au dezvoltat cel mai rapid in cadrul portofoliului de ”tehnologii avansate” ale companiei. Completarea cu solutiile inteligente pentru WiFi de la Meru, extinde solutiile Foritnet oferind astfel clientilor o conexiune sigura, neintrerupta, disponibila oriunde si oricand – garantand performanta in medii ce sustin un trafic intens si multi utilizatori de retea wireless, asa cum sunt companiile mari, institutiile de invatamant, sistemul sanitar si spitalele.

Setul extins de solutii Meru include:
• Puncte de acces ce ofera conectivitate wireless suportand aplicatii de date, voce si video cu performante superioare, cu latenta scazuta si siguranta
• Controale pentru optimizarea traficului wireless prin punctele de acces si dispozitivele clientilor, pentru ca acesta sa fie la nivelul cerintelor companiilor pentru retelele wireless.
• Sistem software WiFi cu SDN activat pentru a administra si securiza retelele wired si wireless, dar si solutii eficiente de administrare a dispozitivelor clientilor finali cu WiFi activ.
• Controllere wireless in cloud si virtuale si echipamente ce ofera varietate si flexibilitate fara precedent in implementarea si scalarea infrastructurilor wireless, fie prin centrele de date sau prin domenii private cloud.
„Achizitia Meru Networks se potriveste cu viziunea noastra pentru securitate, combinand o securizare solida a infrastructurilor IT cu deja omniprezentele infrastructuri WiFi,” declara Adrian Danciu, Director Regional Fortinet. ”Ne asteptam ca acest lucru sa accelereze procesul de inovatie prin livrarea de solutii noi si servicii menite sa ajute intreprinderile de toate marimile sa implementeze, administreze si securizeze conexiunile wired si wireless in aceasta era a mobilitatii. Consideram ca aceasta extindere a platformelor noastre de securitate ne va dezvolta oportunitatile de crestere si va aduce beneficii clientilor si partenerilor nostri.”

De asemenea, Fortinet a anuntat lansarea unui nou serviciu de securizare a dispozitivelor mobile FortiGuard. Instalandu-se pe platformele binecunoscute FortiGate, noul serviciu de subscriptie FortiGuard Mobile Security este creat pentru a proteja dispozitivele mobile din companii, mai ales in scenariile BYOD. In paralel cu achizitia Meru, acest nou serviciu FortiGuard Mobile Security intareste platforma de servicii Fortinet si reitereaza angajamentul companiei de a proteja zonele critice ale companiilor, atat in mediile wired, cat si wireless.

Achizitia Meru Networks aduce si o echipa experimentata de cercetatori si ingineri ce vor reprezenta un plus in strategia Fortinet de a securiza si administra conexiunile wireless si wired la orice punct de acces.

In plus, portofoliul Meru include 33 de patente recunoscute si inca 35 ce asteapta confirmare, se adauga la cele peste 210 brevete obtinute de Fortinet la nivel global si cele peste 165 de cereri de brevetare in asteptare. Acest lucru reprezinta inovatia de care se vor bucura cei peste 14.000 de clienti Meru si cei peste 210.000 clienti Fortinet la nivel global.

“Alaturarea dintre Fortinet si Meru va imbunatati pozitia noastra pe piata de wireless, adresandu-se exact cerintelor CIO de a oferi conectivitate sigura si neintrerupta pentru utilizatorii dispozitivelor mobile” afirma Dr. Bami Bastani, presedinte si CEO Meru Networks. ”Tehnologia speciala Meru si pozitia sa de unica solutie wireless SDN certificata ONF, impreuna cu solutiile complete de securitate Fortinet va oferi un portofoliu amplu de solutii pentru partenerii nostri.”

Conform contractului, Fortinet va plati in cash 1,63 dolari pe actiune, in total aproximativ 44 milioane de dolari pentru tranzactie.

Se asteapta ca tranzactia sa fie finalizata in al treilea trimestru al anului 2015. Fortinet se asteapta ca tranzactia sa nu impacteze sistemul de vanzare, incasarile sau profitabilitatea non-GAAP pentru intreg anul 2015. In momentul in care tranzactia se incheie, Fortinet va include Meru in portofoliul sau, oferind mai multe detalii in anuntul rezultatelor financiare oficiale pentru trimestrul 2 al anului 2015. Pana la incheierea tranzactiei, Fortinet si Meru vor continua sa opereze ca doua companii separate.

Meru a fost fondat in 2002 si a fost listata la bursa in 2010. Compania are sediul in Sunnyvale, CA, si are peste 300 de angajati in toata lumea. Pentru anul terminat in decembrie, 2014, Meru a raportat castiguri de 90,9 milioane de dolari.