Stiri

Noua solutie Ericsson video in cloud schimba experienta de vizionare TV

Ericsson - TV cloud video

Studiul Ericsson Media Vision 2020 arata ca, in cinci ani de zile, timpul petrecut de fiecare dintre noi urmarind programe TV la cerere sau continut inregistrat va reprezenta jumatate din tot ceea ce urmarim la televizor, ajungand din urma canalele TV obisnuite. Tot mai des, oamenii isi doresc sa urmareasca continut video oricand, dar si de oriunde isi doresc, ceea ce pune presiuni chiar si pe furnizorii de servicii TV clasice sa tina pasul cu noile tendinte. Astfel, ei incep sa le dea utilizatorilor posibilitatea fie sa inregistreze continutul, fie sa il urmareasca live, dar de pe orice echipament doresc. Pentru a raspunde acestor nevoi, Ericsson lanseaza noua solutie de DVR in cloud, compatibila cu toate platformele TV QAM sau pe baza de IP. Aplicatia are la baza Platforma Ericsson de stocare si procesare video, o infrastructura software de mare performanta.

Noua solutie video in cloud permite construirea unei infrastructuri unice stabile, ce poate sustine dezvoltarea simpla si inlocuirea serviciilor TV legacy cu noi servicii pe baza de cloud. Ea integreaza si virtualizeaza abilitatile de stocare si procesare ale oricarui numar de servere, oferindu-le operatorilor un plus de performanta, dar si posibilitatea sa evite o mare parte din complexitatea si cheltuielile asociate lansarii unor noi servicii.

Ove Anebygd, Vice Presedinte si Head of Solution Area Media, Ericsson, a declarat: „Cei care vizioneaza TV astazi sunt mai exigenti ca niciodata. Ei vor servicii pe care sa le utilizeze intuitiv, sa poata fi accesate oricand si de oriunde si care sa le fie livrate la cel mai inalt nivel de calitate. Ei cer mai multa flexibilitate si au nevoie de o conexiune la Internet de mare viteza cu ajutorul careia sa poata accesa librarii imense de continut, dar si sa inregistreze si sa urmareasca continut obisnuit sau live oricand doresc. Pentru furnizorii de servicii TV clasice, sa integreze si aceste caracteristici in oferta poate fi destul de costisitor, iar multe infrastructuri legacy nici nu au cum sa le sustina. Clientii nostri au, deci, nevoie de cele mai avansate solutii de cloud care sa sustina noi functii si sa permita diferentierea serviciilor. Noua solutie DVR in cloud ne pozitioneaza ca lideri din punct de vedere al abilitatilor tehnologice si performantei, cu implementari realizate deja pentru clienti exigenti, ajungand la o capacitate de peste 150 petabytes de stocare.”