Samsung SleepSense
Alte gadgeturi

IFA 2015: Samsung SleepSense un dispozitiv de monitorizare a somnului

Samsung SleepSense

Samsung a lansat la IFA Berlin 2015, Samsung SleepSense, un dispozitiv, care ajuta la imbunatatirea calitatii somnului.

Somnul este important pentru sanatate, iar multi dintre noi suntem ocupati si stresati si nu reusim sa dormim cele sapte pana la noua ore recomandate in fiecare noapte, riscand astfel sa ne punem in pericol sanatatea. Lipsa de somn e asociata unor probleme importante, precum performanta scazuta, greseli mai frecvente si risc de accidente ridicat.

Noul Samsung SleepSense te ajuta sa monitorizezi si sa iti intelegi obiceiurile de somn, sa inveti sa iti imbunatatesti procesul de odihna, fara sa fii nevoit sa apelezi la ajutor extern. Samsung SleepSense poate fi consultantul tau personal. Acest dispozitiv de monitorizare foloseste tehnologie patentata pentru a analiza cantitatea si calitatea somnului, generand rapoarte personalizate despre somn si oferind recomandari despre cum iti poti imbunatati somnul, toate acestea prin intermediul unei aplicatii pe smartphone.

Samsung SleepSense este usor de folosit: trebuie doar sa asezi senzorul sub saltea, sa descarci aplicatia SleepSense si sa conectezi senzorul la aplicatie. SleepSense isi va face treaba in timp ce tu dormi.

Samsung SleepSense, este un senzor precis de monitorizare, cu o acuratete de pana la 97%. Senzorul contactless inregistreaza si analizeaza in timp real pulsul, ritmul respirator si miscarile din timpul somnului, astfel incat sa primesti in fiecare dimineata informatii despre somnul tau. Analiza procesului de somn si scorul sunt redate in functie de rezultatele medii pentru fiecare varsta.

Scorul este calculat in functie de sapte indicatori: timpul pe care l-ai petrecut dormind, eficienta somnului, timpul necesar pentru a adormi, de cate ori te-ai trezit, timpul petrecut in somn REM si timpul petrecut in somn profund.

In functie de scorul individual obtinut, aplicatia va oferi, de asemenea, recomandari importante pentru imbunatatirea odihnei. Profesor Dr. Christos Mantzoros de la Harvard Medical School Professor a colaborat cu Samsung pentru a dezvolta sfaturi profesioniste, personalizate, care sa ajute la imbunatatirea calitatii somnului, in functie de stilul de viata, de obiceiurile nutritionale si de cele care tin de practicarea sporturilor. In functie de analiza somnului, vei primi sfaturi despre imbunatatirea calitatii odihnei.

Un mediu confortabil este foarte important pentru calitatea somnului. Astfel, pentru a asigura un mediu propice somnului si cele mai bune conditii de odihna, Samsung SleepSense poate fi conectat la electrocasnicele inteligente, astfel incat sa poti controla aerul conditionat sau sa opresti televizorul cand adormi. Totodata, senzorul se poate conecta cu aplicatia Samsung SmartThings, care controleaza o serie de dispozitive din casa, precum termostatul, camerele de supraveghere sau becurile, toate acestea avand o importanta majora atunci cand dormi.

Atunci cand alarma te trezeste in perioada de somn profund, risti sa ramai dezorientat si iritat pentru intreaga zi. Functia SmartAlarm te trezeste treptat, analizand datele colectate in timpul diferitelor faze de somn si identificand timpul optim de trezire. In acest fel vei fi plin de energie pe durata intregii zile.

Daca esti ingrijorat ca membrii familiei nu reusesc sa aiba un somn odihnitor, poti folosi SleepSense pentru a analiza si somnul lor: punand senzorul sub saltea si selectand optiuna „family care”, vei primi pe email o analiza a calitatii somnului acestora.