Samsung Galaxy Note 2
Noutati

Samsung lanseaza GALAXY Note II in Romania

Samsung Galaxy Note 2

Multitasking de ultima ora si aplicatii optimizate S Pen, pentru un plus de creativitate

Bucuresti, 1 octombrie 2012 – Samsung Electronics Romania anunta lansarea pe piata locala a noului GALAXY Note II, in cadrul Galei celei de-a 12-a editii Internetics. Dispozitivul reprezinta cea mai recenta dovada a inovatiei Samsung, imbinand perfect mobilitatea, functionalitatea si performanta. Dotat cu cea mai recenta versiune de Android, Jelly Bean 4.1, un display HD Super AMOLED de 5,5” si o versiune optimizata de S Pen, noul GALAXY Note II le ofera consumatorilor experiente redefinite si posibilitatea de a crea continut personalizat la cele mai ridicate standarde.

Prezentat in premiera in cadrul evenimentului Samsung Mobile Unpacked, la IFA Berlin, noul GALAXY Note II urmeaza succesul primului Note, oferind solutii imbunatatite si tehnologii avansate care permit utilizatorilor sa fie mai creativi si sa aiba parte de experiente mai bogate in activitatile zilnice.

„Samsung continua sa imbogateasca experientele utilizatorilor, iar GALAXY Note II reprezinta rezultatul eforturilor noastre si, totodata, o continuare a promisiunii de a oferi publicului produse actuale care se aliniaza stilurilor de viata ale utilizatorilor din ziua de astazi.” a declarat Sorin Manea, Telecom Division Manager in cadrul Samsung Electronics Romania. „Suntem incantati sa oferim consumatorilor romani un dispozitiv inovator care sa le permita sa isi eficientizeze sarcinile si sa isi dezvaluie creativitatea.”

Experienta vizuala unica

GALAXY Note II este dotat cu un ecran de dimensiuni mari ce ofera mai multa claritate si imagini in culori intense. Dispozitivul beneficiaza de un display HD Super AMOLED de 5,5” (140,9mm) ce permite o experienta unica de vizualizare. In plus, continutul video poate fi urmarit in format HD datorita raportului de 16:9. Dimensiunile optimizate ale ecranului au contribuit si la imbunatatirea lizibilitatatii, creand, de asemenea, posibilitatea de a rezolva mai multe sarcini in acelasi timp.

Functii avansate ale S Pen si S Note

Plecand de la specificatiile primului Note, Samsung a reproiectat S Pen-ul pentru o experienta optimizata. Acesta este mai lung, mai subtire cu un design ergonomic ce permite un control sporit. Utilizatorii au parte de mai multa precizie, confort la utilizare, apropiindu-se de experienta naturala a scrisului de mana.

Butonul dedicat S Pen ajuta la identificarea intentiilor utilizatorilor in momentul apasarii acestuia. Functia Easy Clip face posibila sublinierea si decuparea continutului direct de pe ecran, precum si salvarea si distribuirea acestuia. Mai mult, utilizatorii pot edita decupajul folosind alte culori, umbre sau chiar introdcand propriul scris de mana.

O alta functie inovatoare este Idea Visualizer ce permite crearea de ilustratii prin scrierea de mana a mesajelor-cheie in S Note. Astfel sunt generate ilustratii conforme cu notitele. Datorita acestei optiuni, utilizatorii se pot exprima si pot vizualiza ideile intr-o maniera mai creativa si inovatoare.

Multitasking redimensionat

Odata cu Note II, multitasking-ul capata o cu totul noua dimensiune. Acesta este prevazut cu o serie de functii avansate care permit o utilizare eficienta si productiva. Printre functiile inovatoare se numara Air View ce permite, cu ajutorul S Pen-ului, previzualizarea continutului din email, S Note, S Planner, galeriile foto si video. Astfel, utilizatorii pot accesa informatiile mai usor, fara tranzitii ale ecranului.

Samsung a extins conceptul ‘Pop up play’ prin noua functie Popup Note care, impreuna cu ecranul generos, asigura o experienta de vizualizare uimitoare. Aceasta permite utilizatorilor sa deschida instant aplicatia S Note, oriunde pe ecran, ca fereastra pop-up. In timpul unui apel telefonic, la activarea S Pen-ului, aplicatia S Note se deschide automat pentru ca utilizatorul sa poata nota rapid un mesaj.

Optiunea Quick Command permite activarea rapida a aplicatiilor des folosite, prin intermediul S Pen-ului. Aceasta optiune se activeaza atunci cand utilizatorul gliseaza vertical ecranul cu butonul dedicat al S Pen-ului apasat. Utilizatorii pot introduce marcaje predefinite pe tabela de comanda sau pot inregistra un marcaj unic ce le permite accesul rapid.

In plus, prin intermediul optiunii Screen Recorder, utilizatorii pot inregistra o secventa de actiuni pe care le fac pe ecran, precum modul de functionare a unei aplicatii, si o pot trimite mai departe prietenilor.

Performanta fara compromis

Crearea eficienta de continut, abilitatile de sharing si multitaskingul sunt posibile pe noul Note II datorita tehnologiei hardware de ultima ora. Cu un procesor puternic Quad-Core de 1.6GHz si conectivitate HSPA Plus utilizatorii au parte de mutitasking sporit, tranzitii rapide ale ecranului, cautare optimizata si un raspuns mai rapid la deschiderea aplicatiilor.

Capacitatile grafice superioare ale dispozitivului sunt posibile datorita celei mai recente versiuni a sistemului de operare Android™ 4.1, JellyBean, care ofera noi functii si un upgrade pentru serviciile Google Now. Bateria de 3.100 mAh permite vizualizarea de continut multimedia si rezolvarea sarcinilor pentru un timp mai indelungat.

GALAXY Note II este dotat si cu o camera principala de 8 Megapixeli si una secundara, frontala, de 1,9 megapixeli, ce permite inregistrarea video HD. Printre functiile inovatoare ale camerelor se numara Buddy Photo Share, Burst Shot si Best Photo, regasite si la smartphone-ul GALAXY S III. Folosind S Pen, utilizatorii pot sa isi personalizeze fotografiile prin inserarea de notite pe spatele imaginii. Notitele Foto scrise de mana (Handwritten Photo Notes) pot fi transmise in format jpg.